40_24.2- Putem judeca penal istoria?

liviucretu.wordpress.com

Național, Vineri 7 Noiembrie 1997

Putem judeca penal istoria? –  Ion Cristoiu

O știre a făcut miercuri înconjurul României… Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului Curții Supreme de Justiție a declanșat urmărirea penală împotriva generalilor Ștefan Gușe (post- mortem), Mihai Chițac, Victor Athanasie Stănculescu, a maiorilor Nicolaie Ilie și Ion Sucală sub acuzația de a fi reprimat manifestațiile din Timișoara lui decembrie 1989 …, ne permitem să susținem că- i o prostie să crezi în descoperirea adevărului despre un moment precum cel din decembrie 1989 doar cu ajutorul Codului Penal. … Evenimentele din decembrie 1989 aparțin acelor momente cărora scriitorii le zic ieșirea istoriei din țâțâni. Unor astfel de momente nu li se pot aplica- așa cum arătam pe vremuri, și în articolele dedicate procesului CPEx- paragrafele Codului Penal. Revoluția franceză, lovitura de stat bolșevică, actul de la 23 August 1944- ca să dăm doar câteva exemple- nu pot fi judecate cu instrumentele valabile în precierea unor întâmplări ale vieții de fiecare zi. …………………………………………………….. A te apuca acum, la șapte ani de la Revoluție, să târăști prin procese pe militarii din decembrie 1989 înseamnă nu numai a da o nouă lovitură momentului cu care ne mândrim în întreaga lume, dar a și purcede la o acțiune destul de riscantă pentru interesele țării: terfelirea Armatei. …………………Prețurile cresc de la o zi la alta. Zeci de mii de oameni rămân șomeri. Industria și agricultura sunt lichidate mai ceva ca- n urma unui bombardament nuclear. Partenerii coaliției de guvernare o țin într- o ciorovăială continuă. Diplomația românească a înregistrat în acest an cele mai grave eșecuri din istoria sa modernă. Energia noilor stăpâni ai țării trebuie să se cheltuie acum, când țara traversează o criză dramatică, pentru rezolvarea unor mari probleme social- politice  și economice. Iat- o risipită într- o acțiune care ar trebui lăsată pe seama istoricilor. Să ne mai întrebăm atunci de ce România se cufundă tot mai adânc, de la o zi la alta în mizerie